Orange România anunţă extinderea reţelei 5G în Craiova, prin care clienții cu un abonament 5G şi un dispozitiv compatibil vor beneficia de viteze maxime de download de până la 1,2Gbps.
Extinderea reţelei 5G vine în contextul creşterii tot mai mari a consumului de date mobile, dar şi a nevoii clienţilor pentru conectivitate neîntreruptă, scrie Economica.net.
În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă clienţilor din orașele Brașov (inclusiv Poiana Brașov), București – acoperit 100% 5G, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța (inclusiv statiunea Mamaia), Iași, Timișoara, precum si in Bragadiru, Chitila, Măgurele, Otopeni, Ovidiu, Pantelimon, Popești-Leordeni, Predeal și Voluntari.
Rețeaua Orange 5G oferă viteze maxime de descărcare de până la 1.2 Gbps şi viteze medii de 600 Mbps, capabile să furnizeze utilizatorilor o experienţă similară celei oferite de serviciul de internet prin fibră optică.
„Orange 5G aduce nu doar viteze superioare tehnologiilor existente, ci şi latenţe reduse. Acestea se traduc printr-un timp de răspuns al reţelei extrem de scăzut, de nivelul milisecundelor, ce fac posibilă interconectarea unor mașini inteligente ori transmiterea unor cantități mari de date necesare transmisiunilor 4K, live, de exemplu, dar și multe alte utilizări de business”, spune compania într-un comunicat de presă.












