Două persoane au fost rănite, marţi, după ce o dubiţă a fost cuprinsă de un incendiu, pe strada Mihai Eminescu din Râmnicu Vâlcea. Incendiul a fost urmat de o explozie.
La faţa locului au intervenit pompierii ISU Vâlcea. Cele două persoane rănite nu se aflau în dubiţă.
„Incendiul a fost urmat și de explozie. Pompierii militari ajunși la fața locului au localizat incendiul și intervin pentru stingere. Este vorba de două victime, conștiente la care se acorda îngrijiri de către echipajele SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.
Pompierii urmează să stabilească ce a generat explozia. În interiorul dubiţei era un tub de oxigen şi un tub de acetilenă
Totodată, şase autoturisme au fost afectate de deflagraţie.
De asemenea, geamurile locuiţelor din apropiere au fost sparte.
Cazul a fost preluat de poliţişti.
„Astăzi, în jurul orelor 10:30, un bărbat a apelat la 112 precizând faptul că, în spatele unui bloc din Râmnicu Vâlcea arde o dubiță.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea s-au deplasat la fața locului constatând din primele verificări că, o dubiță încărcată cu butelii de oxigen ar fi explodat, accidental.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de pompieri in cadrul ISU Valcea, jandarmi din cadrul IJJ Vâlcea și echipaje ale ambulanței, care au acordat îngrijiri medicale pentru trei persoane, fiind ulterior transportate la spital.
În prezent, a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpa, în baza art 255, alin. 1 si 2 din Codul penal, în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, transmite IPJ Vâlcea.
CITEŞTE ŞI: VIDEO. Incendiu la o benzinărie din Argeş. Pericol de explozie

























