AcasăSPORTMijlocaşul Cicâldău, jucător al Craiovei până în 2025. El şi-a prelungit contractul...

Mijlocaşul Cicâldău, jucător al Craiovei până în 2025. El şi-a prelungit contractul cu „Ştiinţa”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Mijlocaşul Alexandru Cicâldău a ajuns la o înțelegere cu Universitatea Craiova pentru prelungirea contractului până în anul 2025, anunţă clubul din Bănie.

„Sunt fericit, îmi doresc să rămân mai mult timp la Știința. Nu a fost nicio problemă, așa cum am citit în mass-media și chiar am ajuns la un acord pentru prelungirea contractului. Am acuzat o stare de oboseală în ultima perioadă, neavând vacanță și nefăcând pregătirea centralizată, dar voi fi din ce în ce mai bun. Vorbim deseară pe teren. Forza Știința!”, a declarat decarul Craiovei.

Reprezentanţii clubului din Craiova mai precizează că nu a existat nicio ofertă de la Bologna pentru Alexandru Cicâldău.

„Mai mult, nu a fost nici măcar o discuție și nu s-a manifestat niciun interes din partea clubului italian. Nu numai că nu se pune problema unei nemulțumiri, dar în acest moment suntem foarte aproape de prelungirea contractului până în 2025 și de aici trageți singuri concluziile”, transmit reprezentanţii Universităţii Craiova.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.