Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, judeţul Botoşani, au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare în încercarea de a opri câțiva contrabandiști.
Sâmbătă, în jurul orelor 16.30, au fost observate, pe direcţia localităţii de frontieră Pomarla, judeţul Botoşani, șase persoane care transportau de la linia de frontieră către interiorul teritoriului național șase colete voluminoase.
Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru oprirea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus şi au fugit în direcţii diferite. Colegii noştri au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, dar profitând de configuraţia terenului, persoanele s-au retras spre localitatea Corjăuți, județul Botoșani.
Au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
În imediata apropiere, poliţiştii de frontieră au descoperit 6 colete voluminoase, iar în urma examinării preliminare s-a constat faptul că acestea conţin ţigări de proveniență Duty-free. La inventariere, a rezultat cantitatea de 180.000 de ţigarete (9.000 de pachete), în valoare de 89.800 de lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
CITEȘTE ȘI: DOLJ: Căruță lovită de mașină la Negoiești. Un tânăr a ajuns la spital












