AcasăACTUALAvocatul Poporului atenționează că suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale ar putea avea...

Avocatul Poporului atenționează că suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale ar putea avea efecte dezastruoase

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Avocatul Poporului consideră că suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale asupra pacienților, decisă de autorități, ar putea avea efecte dezastruoase la nivelul întregii țări.

Instituția s-a sesizat din oficiu în contextul declarațiilor șefului Departamentului pentru Situații de Urgenţă, Raed Arafat, care a anunțat luni că, din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19, managerii unităților sanitare publice cu paturi vor suspenda internările pentru operații şi pentru alte tratamente şi investigații care nu reprezintă urgențe, cu anumite excepții.

„Deși înțelegem situația epidemiologică gravă în care ne aflăm, atragem atenția că dreptul cetățenilor la asistență medicală în unitățile sanitare de stat nu poate fi îngrădit, neexistând pentru aceștia decât opțiunea efectuării actului medical în unități sanitare private. Astfel, situaţia de mai sus creează premisele discriminării acestei categorii de cetățeni, situație care, în opinia noastră, este de neacceptat”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri.

În situația în care suspendarea internărilor se va realiza prin ordin al DSU sau al MS „acest lucru este neconstituțional și nelegal, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistență medicală în unitățile sanitare de stat”, se mai arată în comunicat.

Conform Avocatului Poporului, restrângerea poate fi făcută numai prin lege.

Avocatul Poporului reaminteșe că, încă din luna aprilie 2020, instituția a atras atenția asupra problemelor pe care le poate genera suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale.

Demersurile Avocatului Poporului au fost aduse la cunoștința ministrului interimar al Sănătății și șefului Departamentului pentru Situații de Urgență.

CITEȘTE ȘI: Masca de protecţie redevine OBLIGATORIE, pe stradă. Care sunt excepţiile

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri