Colonelul Emanuel Theodor Botan a preluat comanda Jandarmeriei Olt, vineri, după ce a promovat ambele probe ale concursului organizat de Jandarmeria Română.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Olt, drapelul de luptă a fost înmânat în cadrul unei ceremonii militare inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, de către inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Alin Mastan.
Emanuel Botan revine practic acasă, după ce în anul 2017 a părăsit funcţia de purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt pentru a ocupa funcţia de adjunct al Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova.
Emanuel Botan este absolvent al Liceului M.I. „Constantin Brancoveanu” Ploieşti promoţia 1996, al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Drept – Arma Jandarmi promoţia 2000 şi al cursului postuniversitar în cadrul Facultăţii de Drept a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti specialitatea „realaţii internaţionale”, în anul 2005.
A parcurs succesiv toate treptele ierarhiei militare, iar anul acesta a atins cea mai înaltă treaptă, la nivel de inspectorat județean – funcția de inspector șef.
Funcția de inspector șef la IJJ Olt a rămas vacantă din luna aprilie, anul acesta, în urma trecerii în rezervă cu drept de pensie a colonelului Dorel Drejoi-Tudor, iar interimatul a fost asigurat deMarin Boată.












