AcasăACTUALAccident MORTAL cu un camion, o ambulanţă şi un autoturism. Şapte persoane...

Accident MORTAL cu un camion, o ambulanţă şi un autoturism. Şapte persoane au decedat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Accident grav între un camion, o ambulanță și un autoturism, în judeţul Iaşi. Din cele 10 persoane implicate, șapte au decedat. Echipajul ambulanței și pacientul transportat (o femeie gravidă) sunt stabili și au fost transportați la spital.

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis că toate persoanele implicate în accident, cu excepția celor din ambulanță, au decedat, potrivit biziday.ro.

În camion se aflau șase persoane, iar în al cel de-al doilea autoturism implicat doar șoferul. Nu sunt cunoscute deocamdată circumstanțele accidentului.

Inițial, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că pe DN 28 Iași-Târgu Frumos, în zona localității Sârca, județul Iași, într-o curbă, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion, o ambulanță și un autoturism. Potrivit primele date, 9 persoane au suferit leziuni, 5 dintre ele sunt în stop cardio-respirator, alte 4 acuză dureri, dar sunt stabile. La fața locului acționează echipaje medicale și descarcerarea.

Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir.

CITEŞTE ŞI: Imagini VIDEO de la locul accidentului în care fostul director AJOFM Olt a murit

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri