Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, județul Gorj, a ajuns la spital, marți seara, în urma unui accident produs în localitate.
Potrivit IPJ Gorj, un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Târgu Jiu conducea un autoturism pe strada Pieții, din orașul Târgu-Cărbunești, din direcția străzii Trandafirilor, către strada Eroilor, a efectuat manevra de depășire a autovehiculului ce se deplasa în fața sa, iar într-o curbă la dreapta, ar fi intrat în coliziune frontală cu o altă mașină condusă de un bărbat, de 61 de ani, din localitate, care se deplasa din sens opus.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 61 de ani a fost rănit și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul celui din Târgu Cărbunești, în timp ce în cazul celui în vârstă de 45 de ani a rezultat o alcoolemiei de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, bărbatul în cauza a prezentat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, eliberată de Serviciul Rutier Gorj, fără drept de circulație.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul, fără a poseda permis de conducere.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Explozie la un bloc din Craiova. Două persoane rănite












