AcasăACTUALA fost deschis dosar penal în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian

A fost deschis dosar penal în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a anunțat luni deschiderea unui dosar penal care are ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă în cazul morții interpretului de muzică populară Petrică Mîțu Stoian.

„Vă informăm că la data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 C.p. În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secției de terapie intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Reșița”, au transmis luni procurorii, potrivit Mediafax.

Și IPJ Caraș-Severin a anunțat că luni, în jurul orei 10.00, polițiștii au fost informați de către reprezentanți ai Spitalului Județean de Urgență Reșița despre decesul unui bărbat de 61 de ani, internat la unitatea medicală.

Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.

„În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reșița, județul Caraș-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID.

CITEȘTE ȘI: Niculina Stoican, despre Petrică Mîţu Stoian: „Va fi depus în sala unde facem repetițiile pentru că acolo a repetat întotdeauna”

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri