AcasăACTUALA fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Terminalul Sosiri al...

A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Terminalul Sosiri al Aeroportului Craiova

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Peședintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a anunțat că vineri a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Terminalul Sosiri al Aeroportului Internațional Craiova. 

Șeful administrației județene a mai spus că lucrările la Terminalul Plecări din cadrul aeroportului sunt într-un stadiu foarte bun.

„Astăzi, am semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Terminalul Sosiri din cadrul aeroportului. În acest timp, lucrările la Terminalul Plecări au ajuns la 80% din proiect, astfel că vor fi gata în următoarele luni.

Lucrările se află în grafic și pe șantierul de extindere a aeroportului, astfel că suntem încrezători că proiectul se va finaliza fără nicio zi de întârziere”, a scris Cosmin Vasile pe Facebook.

Contractul „Proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții «Extindere terminale plecări și sosiri la Aeroportul Craiova»“ a fost atribuit prin licitație societății comerciale Eldiclau SRL, la o valoare de 29.987.068 de lei, inclusiv TVA, în anul 2019.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri