Premierul Viorica Dăncilă a convocat pentru luni prima şedinţă de Guvern, după ce miniştrii ALDE au demisionat, au afirmat surse politice. Pe ordinea de zi ar putea fi OUG pentru prelungirea termenului de înscriere la vot al românilor din Diaspora.
Potrivit surselor citate, şedinţa de Guvern urmează să aibă loc luni, în jurul orei 16:00, înainte de CEx-ul PSD.
Pe ordinea de zi ar putea fi OUG anunţat de premierul Viorica Dăncilă, privind prelungirea termenului de înscriere la vot al românilor din Diaspora, după ce şeful Executivului l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu poate da ordonanţa, deoarece activitatea guvernului este blocată.
În prezent trei ministere au rămas fără conducere: ministerul Mediului, al Energiei şi al Relaţiei cu Parlamentul. mediafax.ro












