AcasăACTUALAccident cu patru victime la Dăneasa

Accident cu patru victime la Dăneasa

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Patru persoane au fost rănite, joi după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Naţional 6, în afara localităţii Dăneasa.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul s-a produs după ce o femeie în vârstă de 67 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Caracal către București, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu o autoutilitară, condusă de un tânăr în vârstă de 28 de ani, din localitatea Alexandria.

În urma impactului, patru persoane au fost rănite si transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Totodată, acestora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Ea a adăugat că poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri