O femeie în vârstă de 70 de ani, din Filiaşi, a murit, sâmbătă seara, după ce a fost lovită de tren, în gara din localitate.
Femeia se afla pe linie, atunci când a fost lovită de tren.
„În această seară, polițiști din cadrul P.P.T.F. Filiași au fost sesizati prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană aflată în gabaritul liniei, în Stația CF Filiași, a fost lovită de tren. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat o femeie de 70 de ani, din Filiași. Din păcate, în urma impactului, femeia a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.
Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
CITEŞTE ŞI: VIDEO | Un tânăr din Scorniceşti (Olt), accident în Argeş. O tânără a ajuns la spital












