AcasăACTUALAccident rutier pe DN 7, în Vâlcea. Trei maşini implicate, două persoane...

Accident rutier pe DN 7, în Vâlcea. Trei maşini implicate, două persoane rănite (FOTO UPDATE)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, pe drumul naţional DN 7, în comuna Milcoiu din Vâlcea. Două persoane sunt rănite.

Potrivit ISU, una dintre victime este încarcerată în autoturism.

„Accident rutier pe D N 7, in com. Milcoiu, sunt implicate 3 autoturisme implicate. Sunt anuntat 2 victime din care una încarcerată. Ambele persoane sunt constiente. Pompierii militari intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, iar SAJ  cu o ambulanță”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Popescu.

Potrivit IPJ, traficul rutier este blocat total.

„Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că accidentul a avut loc la km 161 , fiind implicate 3 autoturisme. Din primele date în urma evenimentului rutier ar fi rezultat 3 victime. Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Traficul este blocat total”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri