Structura medicală în care vor fi tratați pacienții cu arsuri va deveni funcțională într-o perioadă scurtă de timp, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU), anunță directorul instituției, Eugen Georgescu. Totodată, la avizare este și suplimentarea numărului de paturi la Unitatea de Supraveghere și Terapie Avansată Coronariană, dar și cea pentru accidente vasculare ischemice acute.
În unitatea pentru pacienții care ajung la spital cu arsuri vor fi trei paturi de terapie intermediară și două săli de operație.
„Unitatea pentru Arși își va putea începe activitata într-o perioadă scurtă de timp. Această unitate va fi pentru pacienții cu arsuri medii. Sunt trei paturi de terapie intensivă intermediară care realizează monitorizarea funcțiilor vitale cu posibilitate de ventilație mecanică. De asemenea, sunt două săli de operație strict pentru pacienții cu arsuri și o cadă cu circuit de apă sterilă și macara de transport pacienți”, a explicat directorul SCJU Craiova, Eugen Georgescu.
În privința avizării activității Unității de Accidente Vasculare Ischemice Acute, aici sunt șase paturi dotate cu echipamente de monitorizare a funcțiilor vitale și oxigen medicinal. Pacientul este internat post tromboliză în vederea supravegherii, mai spune managerul unității spitalicești.
Pentru Unitatea de Supraveghere și Terapie Avansată Coronariană, o terapie pentru cardiologie, se dorește suplimentarea numărului de paturi.
„Spitalul este în curs de avizare a suplimentării numărului de paturi cu încă 10 paturi nou amenajate la etajul patru. Pacienții pot beneficia aici de investigații minim invazive coronariene cu ajutorul unui nou angiograf”, a completat Georgescu.

Tot pentru partea de cardiologie, va demara și un program național, unul dintre cele șase centre de derulare fiind Craiova. Ministerul Sănătății va suporta, financiar, această acțiune de prevenire a bolilor cardiovasculare.
„Prima sumă de bani, de 150.000 de lei, până în iunie, se suplimentează prin cereri fundamentate, în funcție de situație și de cum va decurge programul. Ministerul Sănătății derulează acest program, prin șase centre, Craiova fiind unul dintre acestea. În ultima perioadă s-a observat o creștere a incidenței bolilor cardiovasculare, fapt pentru care se impune un program pentru prevenire. A venit deja o parte din aparatură, la noi la spital. Centrul din Craiova va lucra în colaborare cu 20 de medici de familie, pentru că dumnealor au primul contact cu pacientul”, a conchis Eugen Georgescu.
CITEȘTE ȘI: Cardiologie și gastroenterologie pediatrică la Spitalul Județean de Urgență Craiova












