Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți că este foarte probabil ca din luna septembrie să se ia decizia de vaccinare cu a treia doză a unor categorii de persoane.
Personalul medical, cel social, persoanele cu boli cronice și cele care au peste 65 de ani, acestea sunt categoriile de persoane care ar urma să facă a treia doză de vaccin.
„Există discuții legate de administrarea rapelului sau cum este cunoscut ca cea de-a treia doză la persoanele care fie au un risc crescut de expunere, și aici vorbim de categoria personalului medical și personalul social, și persoanele care se află în evidențe cu boli cronice, respectiv persoanele de peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să aveam această decizie de a administra doza trei sau rapelul, practic ar veni la opt luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
Acesta a mai spus că este posibil ca la recomandarea celei de-a treia doze să se țină cont și de istoricul de boală al persoanelor.
„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul de trecere prin boală. Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a completat coordonatorul campaniei de vaccinare.
CITEȘTE ȘI: Tulpina Delta a coronavirusului, în judeţul Olt: Un bărbat din Topana a decedat












