Extinderea Aeroportului Craiova se va realiza cu finanţare prin fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Reprezentanţii CJ Dolj au avut o întâlnire cu cei ai Aeroportului Internațional Craiova (AIC) și cu echipa proiectantului desemnat să elaboreze documentația pentru demersul de extindere a AIC, prin construirea unor noi terminale și realizarea infrastructurii aferente.
„Demersul pe care ni l-am propus, alături de conducerea aeroportului, și care este inclus, de altfel, și în Master Planul General de Transport al României vizează realizarea unui pachet de investiții, în centrul cărora se află construirea unui nou terminal de pasageri, care să răspundă pe deplin exigențelor internaționale în domeniu. Acesta va fi prevăzut cu propria platformă de îmbarcare-debarcare, cu cel puțin 12 locuri pentru aeronave și o zonă specială pentru degivrarea avioanelor. De asemenea, prin proiect va fi amenajată o parcare destinată autoturismelor și o autogară pentru mijloacele de transport în comun.
Desigur că, dată fiind amploarea acestui demers, realizarea sa nu ar putea fi asigurată din bugetul propriu al CJ Dolj. De aceea, documentația care va fi elaborată de proiectant și care presupune o serie de studii, expertize, analize și măsurători va constitui suportul pentru cererea de finanțare din fonduri europene pe care AIC o va depune, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Anul trecut, a fost depășit pentru prima dată pragul de 500.000 de călători, AIC înregistrând în 2019 un trafic total de 514.544 de persoane.












