Meteorologii anunță că în următoarele zile va fi caniculă, temperaturile urmând să atingă 38 de grade Celsius. Marți a fost emis un Cod Galben pentru majoritatea județelor și Cod Portocaliu pentru nouă județe.
Potrivit ANM, sunt vizate de Codul Portocaliu județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș.
În aceste zone, valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile se vor apropia de valorile maxime extreme ale perioadei. Se vor înregistra frecvent valori de 37-38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Avertizarea este valabilă miercuri, joi și vineri. În acest interval, restul țării este sub avertizare Cod Galben de caniculă.
În restul țării, maximele vor ajunge 33-37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Pentru marți, meteorologii au emis o avertizare Cod Galben, valabilă în județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș.
Temperaturile maxime vor fi de 35-36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
CITEȘTE ȘI: În ce stadiu se află lucrările de reabilitare a Secției Sterilizare din cadrul Spitalului Județean Craiova