Poliţiştii doljeni fac anchetă cu privire la modul în care mai mulţi angajaţi ai Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova, unde sunt 126 cazuri de COVID-19, au împărţi, în municipiu, revista de integrame cu Olguţa Vasilescu.
Angajaţii susţin că, în data de 11 august, când zeci de pensionari şi angajaţi ai centrului erau bolnavi de COVID-19, o parte a salariaţilor au plecat din focar pentru a face campanie electorală unui candidat la funcţia de primar al Craiovei.
Reprezentanţii IPJ Dolj spun că au luat decizia efectuării unei anchete pentru a se stabili dacă au fost sau nu au fost respectate măsurile impuse în această perioadă, mai ales că acei angajaţi au fost contacţi ai unor persaone confirmate cu COVID-19.
„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la faptul că angajaţi ai unui centru pentru persoane vârstnice din Craiova nu ar fi repectat măsurile impuse ca urmare a contactului cu persoane confirmate pozitiv cu covid 19, comunicăm că în ziua de 13 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Dolj au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Aspectele prezentate vor face obiectul cercetărilor în cadrul acestui dosar penal, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin unitatea de parchet competentă”, transmite IPJ Dolj.












