A fost demarată o anchetă internă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, după ce vineri dimineață, o femeie înscărcinată suspectă de infecție cu Sarv Cov 2 a decedat în Unitatea de Primiri Urgențe.
Directorul medical al SCJU Craiova, Cristiana Geormăneanu, a spus că femeia a fost redirecționată de la Spitalul Filantropia (spital suport Covid n.r.) la SCJU Craiova, întrucât acolo nu există clinică de terapie intensivă, ci doar îngrijire postoperatorie a pacientelor care nasc.
„Este vorba despre o pacientă în vârstă de 36 de ani, cu sarcină la termen, având 38 de săptămâni. Aceasta avea hipertensiune pe fondul sarcinii, fiind tratată cu antihipertensiv. A ajuns la noi în jurul orele 00.23. Avea și obezitate de gradul III. A ajuns la noi cu saturația de oxigen 75%, conștientă, stabilă hemodinamic și respirator. A fost dusă imediat în izolator, ridicându-se suspiciunea de infecție cu SARV COV 2. A fost consultată și în timpul nopții și a și fost testată pentru Covid. Starea ei a fost staționară până vineri dimineață, la ora 9.00, când s-a deteriorat brusc și a intrat în stop cardiorespirator. S-au inițiat rapid manevrele de resuscitare care au continuat timp de 90 de minute, fără succes”, a explicat Geormăneanu.
Medicul de gardă a depus o informare cu privire la acest caz, fiind demarată o anchetă care va lămuri cu au stat lucrurile în acest caz.












