AcasăACTUALAu furat ochelari de soare și cercei dintr-un magazin din Craiova

Au furat ochelari de soare și cercei dintr-un magazin din Craiova

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O femeie în vârstă de 36 de ani, din București și o adolescentă în vârstă de 13 ani, din Craiova, sunt cercetate după ce joi seara au fost prinse, de către polițiști locali, că furaseră mai multe produse dintr-un magazin.

Cele două persoane au fost depistate imediat după comiterea faptei, alarma magazinului respectiv fiind primul semnal pentru polițiștii locali care patrulau în zonă. Aceștia au mers la fața locului, atât femeia cât și minora fiind găsite în apropierea unității economice și prezentând un comportament ciudat.

„S-a procedat la interceptarea persoanelor respective și, după efectuarea identificării, s-au realizat procedurile legale privind controlul corporal sumar al acestora și al bagajelor ce le dețineau, ocazie cu care au fost descoperite 10 perechi de ochelari și 4 seturi de cercei, în valoare totală de 469,77 lei, bunuri asupra cărora nu au justificat proveniența și deținerea. Bunurile au fost predate persoanei juridice păgubite, iar după întocmirea actelor premergătoare impuse de legea penală, cele două persoane, una  în vârstă de 36 ani, domiciliată în București și minora în vârstă de 13 ani, domiciliată în Craiova, au fost  predate pe bază de proces-verbal Poliției Municipiului Craiova – Secția 1, în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale Craiova.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri