AcasăACTUALAzi se hotărăşte soarta pensiilor speciale. Ciucă anunţă că-i dă afară din...

Azi se hotărăşte soarta pensiilor speciale. Ciucă anunţă că-i dă afară din partid pe membrii PNL care nu votează legea de eliminare a pensiilor parlamentarilor (VIDEO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, în şedinţă comună, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Înaintea plenului, s-au reunit în şedinţe structurile de conducere ale PNL şi PSD.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat după şedinţa conducerii partidului că parlamentarii PNL care nu votează legea de eliminare a pensiilor parlamentarilor vor fi daţi afară din partid. ”Sunt convins că veţi întreba ce se întâmplă cu parlamentarii care nu votează legea pensiilor parlamentarilor. Am luat decizia ca cei care nu votează să fie excluşi din partid”, a anunţat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL.

„E nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem”

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată la ora 14.00. Pe ordinea de zi se află propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x 411/2023; L 382/2023), care se dezbate în procedură de urgenţă.

„Dorim o reaşezare pe baze solide, atât a sistemului de pensii de serviciu, cât şi a sistemului de indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care şi-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate. De aceea, e nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem, eliminarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării faţă de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivităţii”, se arată în Expunerea de motive a proiectului legislativ.

„Totodată având în vedere situaţia de criză prin care trece ţara noastră ca urmare a efectelor economice post-pandemie, dar şi a conflictului din Ucraina cu consecinţe economice majore şi asupra ţării, considerăm că parlamentarii ar trebui să fie primii care dau dovadă de solidaritate şi respect în cheltuirea banului public în vederea redobândirii încrederii populaţiei în instituţiile publice în general şi în instituţia parlamentului, în special”, se mai arată în documentul citat.

Iniţiatorii consideră că „parlamentarii ar trebui să beneficieze, la fel ca toţi cetăţenii acestei ţări, exclusiv de pensie în sistemul public de pensii, pe bază de contributivitate”.

„Prezenta iniţiativă legislativă constituie un pas în vederea asigurării echităţii între cetăţeni, prin abrogarea articolelor referitoare la indemnizaţiile speciale ale parlamentarilor. Totodată, prin abrogarea acestor prevederi, se va înregistra un impact bugetar pozitiv, asigurând degrevarea bugetului de stat de plata unor sume consistente”, se mai arată în Expunerea de motive.

Potrivit acestui document, la nivelul anului 2022, după data de 10 iunie (odată cu aplicarea Deciziei CCR, nr. 261/2022) au fost achitate un număr de 583 de indemnizaţii, cu o valoare totală de 19.370.146,80 lei.

„Menţinerea în plată a acestor indemnizaţii ar pune presiune suplimentară pe bugetul de stat într-un context economic pus la grea încercare de crizele succesive sanitare, economice, geopolitice care s-au abătut asupra ţării noastre în ultimii ani”, mai arată iniţiatorii.
Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a emis raport în vederea adoptării proiectului, cu 7 voturi „pentru” şi o abţinere.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri