Scene terifiante, într-o gospodărie din județul Maramureș. Un bărbat a fost găsit fără suflare în casa în care locuia cu chirie, având multiple lovituri la față și cap.
Proprietarul imobilului a făcut macabra descoperire și tot el a sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și un echipaj medical, care însă n-a mai putut face nimic.
Polițiștii au demarat imediat o amplă acțiune de căutare și după aproximativ trei ore au reținut un suspect.
„Sâmbătă dimineață polițiștii au sesizați că într-o locuință de pe raza orașului Vișeu de Sus a fost găsit un bărbat decedat. S-a stabilit că bărbatul decedat avea 41 de ani, iar la examinarea exterioară a cadavrului au fost constatate urme de violență. Persoana decedată a fost transportată la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Un tânăr din oraș a fost condus la audieri”, au precizat reprezentanții IPJ Maramureș.
Cel mai probabil, acesta va fi propus instanței pentru a fi arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. realitatea.net












