Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru următoarele 20 de zile, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare și de încălcare a ordinului de protecție.
Potrivit IPJ Dolj, în seara zilei de 7 decembrie, acesta a făcut scandal în familie, amenințându-și soția și fiica, în locuința lor din Craiova.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare și totodată a fost emis ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de cinci zile.
Bărbatul nu a ținut cont de ordinul de protecție și în seara următoare a mers acasă și și-a amenințat din nou soția.
Astfel, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
„În urma probatoriului administrat de polițiști, în ziua de 9 decembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție, iar în seara aceleiași zile a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 20 de zile. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj”, a menționat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.












