Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Craiova, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru viol, coruperea sexuală a minorilor şi violenţă în familie.
„În fapt, acesta este bănuit că în perioada 23-27 iunie a.c., ar fi agresat-o fizic pe fiica vitregă, în vârstă de 13 ani, iar prin constrângere ar fi determinat-o pe aceasta să întreţină relaţii sexuale cu el”, a transmis IPJ Dolj.
Ieri, bărbatul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, coruperea sexuală a minorilor şi violenţă în familie, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Astăzi va fi propusă luarea unei măsuri preventive împotriva bărbatului.












