AcasăACTUALCaracal va avea un centru educațional dedicat copiilor cu autism. Primăria pregătește...

Caracal va avea un centru educațional dedicat copiilor cu autism. Primăria pregătește reabilitarea unei clădiri a DGASPC

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Primăria Caracal creează în municipiu un centru educaţional dedicat copiilor cu afecţiuni din spectrul autist.

Primarul Ion Doldurea a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24”, că se va reamenaja o clădire a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) pentru a crea un centru educațional dedicat copiilor cu autism, care să le asigure acestora accesul la condiții mai bune.

-articolul continuă după recomandare-

Confuzie la Tribunalul Gorj: Două hotărâri contradictorii în cazuri similare de drepturi salariale

„Undeva pe strada Ion Mincu, o doamnă și un domn mi-au sesizat faptul că copiii autiști nu beneficiază de absolut niciun fel de ajutor pentru părinți. Părinții sunt, practic, niște oameni condamnați. Și atunci au zis: domnule, faceți ceva, un minim, un minim necesar! Și împreună cu un grup entuziast de la Rotary, cu ajutorul Primăriei și din alte surse, am reușit să amenajăm şi să dotăm două săli de clase, la Şcoala Nr. 1, pentru acești copii. Acum, văzând că este total insuficient acest spațiu, am decis, împreună cu colegii mei şi cu președintele Marius Oprescu, să preluăm de la DGASPC o clădire, una din clădirile lor și, împreună cu curtea respectivă, să o amenajăm special pentru acești copii. Pentru că au și ei dreptul la condiții mai bune și mi se pare o dreptate pe care putem să o facem și stă în puterea noastră să o facem. În anul 2025, cu siguranță, vom reabilita această clădire și o vom reda lor”, a explicat Doldurea.

Edilul şi-a exprimat speranţa, până la începutul anului școlar din 2025-2026, centrul să fie funcțional, oferind sprijin pentru aproximativ 30 de copii din Caracal și comunele învecinate.

„Avem mai multe variante pentru clădire, avem trei variante. Eu am stabilit, personal, dar nu pot să o spun pentru că încă nu e a noastră. Noi am avut două discuții până acum. Lucrurile sunt în momentul ăsta în desfășurare. Sunt niște pași birocratici dar trebuie făcuți. Eu zic că în două luni de zile clădirea va fi a noastră, adică anul viitor, în ianuarie, să o preluăm în așa fel încât să putem, până în vară, când începe anul școlar, să putem să o avem

În momentul de față sunt undeva la 30 de copii care ar putea să beneficieze de aceste centru. Pentru că nu vorbim numai strict de Caracal, sunt și din comunele limitrofe.

Probabil că va rămâne în exploatare noastră, fiind clădirea noastră. Consiliul Județean are un serviciu special pentru acești copii şi noi am luat legătura cu doamna care se ocupă. Consiliul Județean va finanța această școală, numai că noi asigurăm partea de administrație a clădiri”, a afirmat Ion Doldurea.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri