Cinci persoane au fost reținute și două au fost puse sub control judiciar, în urma a 12 percheziții efectuate în județul Mehedinți la persoane bănuite de trafic și deținere de droguri de risc și de mare risc.
În urma celor 12 percheziții domiciliare efectuate joi, în județul Mehedinți, au fost puse în executare 30 de mandate de aducere.
Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Poliția Română, au fost confiscate 100 de grame de cannabis, 30 de grame de cocaină, 10 grame de hașis, 1.200 de grame de tutun prelucrat, 1.750 de euro, 21 de telefoane mobile, 10 grindere, precum și dispozitive de manipulare și cântărire de mare precizie.
Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Totodată, alte două persoane se află sub control judiciar pentru 60 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La activități au participat polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.
Cercetările continuă pentru documentarea și probarea întregii activități infracționale.












