AcasăPOLITICĂCoaliția pro-europeană pierde din avânt înaintea votului pentru Mureșan

Coaliția pro-europeană pierde din avânt înaintea votului pentru Mureșan

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Coaliția PNL-USR-UDMR pierde din avânt, după ce Kelemen Hunor a pledat pentru depunerea mandatului de către Siegfried Mureșan. Liberalii așteaptă răspunsul oficial al Uniunii, pentru a ști cum arată arhitectura noului cabinet. O certitudine rămâne clară: eurodeputatul va merge până la capăt cu procedura.

UDMR pune sub semnul întrebării șansele lui Mureșan

Turul partidelor care susțin un guvern cu premier PNL, întreprins de Siegfried Mureșan pentru a prezenta liniile directoare ale noului cabinet, a fost umbrit de semnalele date de UDMR încă de luni seară.

Pe scurt, Siegfried Mureșan pare să nu strângă cele 233 de voturi necesare pentru a-și trece cabinetul, așa că mai bine ar renunța, potrivit viziunii lui Kelemen Hunor, potrivit unei relatări Libertatea.

„Mai rău ca echipa Cioloș oricum nu va fi”

Situația este privită altfel în PNL. Majoritatea liderilor înclină spre continuarea procedurii parlamentare până la capăt, indiferent de șansele reale ale Guvernului Mureșan.

„O să strângem un număr rezonabil de voturi. Mai rău ca echipa Cioloș oricum nu va fi”, a precizat un lider PNL, aluzie la faptul că, în 2021, Guvernul Cioloș a strâns doar 88 de voturi. Cioloș venea cu echipa sa după ce USR votase cot la cot cu PSD și AUR demiterea lui Florin Cîțu.

UDMR decide arhitectura ministerelor

Liderii PNL care au discutat informal cu Libertatea au precizat că toate privirile sunt îndreptate spre UDMR, pe 2 paliere. Primul: dacă formațiunea participă cu miniștri la guvernare. Al doilea: dacă nu participă direct, dar votează totuși Guvernul.

Miercuri dimineață, pe 23 septembrie, este așteptată opinia clară a UDMR, în condițiile în care Mureșan urma să se întâlnească, în primele ore ale zilei, cu grupurile UDMR din Parlament.

În privința arhitecturii guvernamentale, liderii PNL analizează mai multe variante, tot în funcție de decizia UDMR. Una prevede șapte miniștri PNL, șase USR și trei UDMR. A doua variantă este cea cu șase miniștri PNL, cinci USR și patru UDMR, pentru o echipă mai suplă.

„Suntem guvernul resemnat”, glumesc liderii liberali

Despre împărțirea mandatelor, liderii cu experiență mai degrabă glumesc.

„La cum arată situația, poți doar trece la CV că ai fost propus ministru. Suntem guvernul resemnat”, a punctat un lider de filială, activ și la centrul partidului.

Teoretic, dacă UDMR nu vine alături de PNL și USR, cele 2 partide nu ajung să depășească nici borna de 150 de voturi, darămite să se apropie de cele 233 necesare. În loc să crească, alianța pro-europeană pierde voturi în cursa pentru Palatul Victoria.

Mureșan nu speră la voturi de la AUR

În cadrul întâlnirii cu ușile închise de la PNL, Siegfried Mureșan le-a spus direct deputaților și senatorilor liberali că nu se așteaptă să primească voturi de la AUR. El a mai punctat că nu va încerca să convingă la bucată aleșii PSD, ci va discuta instituțional cu Sorin Grindeanu, liderul social-democraților.

Programul de guvernare, „aproape gata”

Programul de guvernare este, în mare parte, pregătit, fiind așteptate doar nuanțele cerute de UDMR.

Baza acestui program rămâne, însă, cea girată la votul de învestire a Cabinetului Bolojan, astfel încât nu sunt așteptate surprize majore.

Până la finalul turului pe la grupurile parlamentare, Mureșan și Ilie Bolojan au ales să fie scumpi la vorbă. Pentru a evita presa, cei doi au intrat prin ușa din spate la întâlnirile cu grupurile parlamentare, ceea ce a dus la evitarea oricărei întrebări. La plecare, Mureșan s-a limitat să spună că PNL va guverna în continuare și că va avea o discuție și cu Sorin Grindeanu.

Siegfried Mureșan are la dispoziție 10 zile, până cel târziu miercurea viitoare, pentru a depune lista de miniștri și programul de guvernare. Ulterior, Birourile Permanente vor decide calendarul audierilor și al votului din plen.

România se află fără guvern de 140 de zile

De la demiterea Guvernului Bolojan au trecut 140 de zile.

În Parlament a mai ajuns la votul final un singur prim-ministru desemnat, Adrian Veștea, în timp ce Eugen Tomac și-a depus mandatul înainte de a veni cu programul de guvernare și lista de miniștri.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Reporter24
Reporter24
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate. News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul. News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri