AcasăACTUALCod Galben de vânt puternic. Până când este valabilă avertizarea

Cod Galben de vânt puternic. Până când este valabilă avertizarea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă de duminică dimineaţă, pentru zona montană, însă începând de duminică seară cea mai mare parte a ţării va intra sub incidenţa acestui cod. Tot de atunci, în zona de munte va fi Cod portocaliu de vânt puternic şi temporar viscol.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă o atenţionare Cod galben valabilă duminică, între orele 6.00 şi 18.00, când în zona de munte vor fi intensificări ale vântului.

„În intervalul menţionat vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1.500 m rafalele vor atinge 80…90 kilometri pe oră. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaţilor Orientali va ninge viscolit”, arată ANM.

Totodată, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50-55 kilometri pe oră, vor fi şi în nord-vestul ţării.

De asemenea, o altă atenţionare Cod galben va fi valabilă de duminică, de la ora 18.00, până luni, la ora 18.00, când intensificări ale vântului vor fi în cea mai mare parte a ţării.

„Din seara zilei de duminică, 23 februarie, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 80…100 kilometri pe oră, iar în Transilvania, Moldova, Maramureş şi nordul Crişanei viteza vântului va atinge 65…80 kilometri pe oră şi pe arii restrânse 85…90 kilometri pe oră. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, în special pe parcursul zilei de luni (24 februarie), cu viteze în general de 55…70 kilometri pe oră”, spun meteorologii.

În aceeaşi perioadă, vor fi precipitaţii pe arii extinse şi în general moderate cantitativ în regiunile nordice şi centrale unde vor fi mai ales ploi, iar la munte, cu precădere la altitudini mari, treptat vor predomina ninsorile.

Meteorologii au emis şi o atenţionare Cod portocaliu, de duminică, de la ora 20.00, până luni, la ora 18.00, când în zona montană vor fi intensificări susţinute ale vântului, temporar viscol şi vizibilitate redusă

„În intervalul menţionat, în zona montană vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 110…130 kilometri pe oră. Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpaţii Orientali, apoi şi în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1.600 m”, mai spun meteorologii. news.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri