În oraşul Scorniceşti cred că am fost de maximum zece ori, o dată la înmormântarea nepotului lui Nicolae Ceauşescu, Emil Bărbulescu. Mi-a dat de fiecare dată impresia unui oraş rămas în anii ’80, unde doar firmele colorate sau luminoase ale unor afaceri te asigurau că într-adevăr te afli în prezent, într-un stat membru UE şi NATO.
Mi-au rămas în minte şi ruinele diverselor fabrici sau întreprinderi care, pe „vremea cealaltă”, erau prospere şi aveau activitate. Acum, doar câteva inscripţii de pe ziduri mai amintesc de gloria de atunci.
Sărăcie şi neputinţă sunt cuvintele care ar descrie ceea ce am simţit de fiecare dată când am fost la Scorniceşti. Am rămas mereu cu impresia că speranţa oamenilor de acolo la o viaţă mai bună este o lumină din ce în ce mai difuză. Ca să-şi permită să trăiască, fac naveta zeci de kilometri, la Slatina sau la Piteşti. Oraşul în care s-a născut Ceauşescu n-a avut în cei peste 30 de ani de la Revoluţie şansa unor mari investiţii, cum s-a întâmplat la Slatina, spre exemplu. Singura şansă ar fi mai multe investiţii mai mici, care să creeze locuri de muncă, investiţii în domenii diverse, astfel încât oraşul să nu mai acuze şocuri economice, dacă unul dintre investitori decide să plece sau falimentează.
O astfel de şansă a fost ratată, vineri, doar pentru că aşa au vrut nişte consilieri locali. Este vorba despre cei de la PNL şi de la ALDE care au respins un proiect ce viza ca Grupul Carmistin să investească opt milioane de euro pentru retehnologizarea unei foste ferme de creştere a puilor de carne. S-ar fi creat 250 de locuri de muncă, lucrările ar fi fost făcute cu firme din oraş, iar plus valoarea adusă bugetului local ar fi fost de necontestat.
Ei bine, liberalii au votat împotrivă şi au respins acest proiect pentru că, ce să vedeţi, găinaţul de pui miroase urât. Dar oare sărăcia miroase frumos, domnilor?
