COMENTARIU | Poveşti de presă – Covorul sediului de partid

2009, birou’ lu’ „Şefu’”, trecut de nouă dimineaţa, nu m-a mai lăsat să plec pe teren impunându-mi să plec prin judeţ să scriu articole linguşitoare despre primari, de pe urma cărora să stoarcă niţcavai lei (se preta şi la 3 milioane de lei vechi). Îşi pusese faţa de om serios şi vorbea pe un ton grav, de parcă Dumnezeu şi Christos erau de-a dreapta şi de-a stânga lui iar Duhul Sfânt dădea târcoale lustrei.

Începuse cu sfaturi părinteşti despre ce e şi cum se face „meseria” asta. Erau lucruri pe care le mai spusese de zeci de ori altor colegi, eu fiind prezent, dar le repeta ca şi cum ar fi fost foarte importante şi edificatoare pentru un novice ca mine.

Ca de fiecare dată când vorbea mai mult de o propoziţie, începuse să lase o bală-două să-i curgă în colţul drept al gurii, tabloul grotesc fiind aproape complet în momentul în care auzeam ceea ce scotea pe gaura gurii. „Deci, mai întâi îi iei pe pozitiv. «Şi ce aţi mai făcut, domn’ primar, şi ce s-a mai realizat?». Şi, când ai obţinut ceea ce vrei, dai cu el de pământ”, explica el cu o figură paternă.

Era de fapt vorba despre cum ar fi putut afla un reporter lucruri compromiţătoare despre o persoană publică, lucuri pe care „Şefu” le-ar fi folosit apoi pentru a obţine ceva „sponsorizări” sau „reclame” în Cotidian.

Deodată telefonul îi sună, umplând camera cu un sunet pe care nu-l mai reţin. „Alo”, răspunse el. „Cine?… Ce?…Ce covor dom’ne? Eu n-am niciun proces verbal cu nimeni. Nu dau niciun covor”, spuse răspicat şi închise telefonul.

Apoi continuă să-mi vorbească ca şi cum nimic  nu s-ar fi întâmplat.

Povestea din spatele poveştii mele e că atunci când cel căruia îi place să i se spună „Şefu” preluase funcţia de preşedinte al filialei de judeţ a unui mic partid, în sediul acestui partid se afla un covor al predecesorului său, un medic.

Medicul cerea de mai multă vreme cu vehemenţă covorul înapoi, iar „Şefu” intrase în acest joc sinistru în care doi oameni, care se considerau importanţi pentru judeţul Olt, se certau ca nişte şcolari pe o mochetă.

Ca să fac povestea scurtă, medicul şi-a luat covorul după un război rece prelungit, cu telefoane şi ameninţări.

CITEŞTE ŞI: COMENTARIU | Sistemul sanitar crapă bucată cu bucată. Mizeria și lipsurile, ținute sub preș