AcasăACTUALCompaniile HoReCa vor primi un ajutor de stat în valoare de 20%...

Companiile HoReCa vor primi un ajutor de stat în valoare de 20% din pierderile înregistrate

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Companiile din domeniul HoReCa vor primi un ajutor de stat în valoare de 20% din pierderile pe 2020, raportate la cifra de afaceri din anul anterior, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al Guvernului.

Proiectul a fost adoptat în primă lectură, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, acesta precizând că propunerea din actul normativ este ca ajutorul de stat să fie de 20% din pierderile pe 2020, raportate la cifra de afaceri din anul anterior.

„Este o schemă de ajutor de stat discutată cu reprezentanţii mediului de afaceri, care urmează a fi notificată Comisiei Europene şi, după aprobarea Comisiei Europene, ordonanţa de urgenţă va fi adoptată în forma finală şi operaţionalizată. Este unul dintre cele mai importante programe de sprijin pentru industria HoReCa şi pentru agenţiile de turism în perioada aceasta”, a anunţat Ionel Dancă.

Totodată, Guvernul a decis să prelungească valabilitatea voucherelor de vacanţă acordate în 2019 şi în 2020. Astfel, acestea vor fi valabile şi anul viitor.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri