Susținerea mediului de afaceri local, prin reducerea impozitului pe clădirile unde agenții economici desfășoară activitatea, a fost unul dintre motivele de dispută între consilierii municipali craioveni, joi, în cadrul ultimei ședințe ordinare din acest an.
Consilierii de „dreapta” au propus reducerea impozitului pe clădirile unde agenții economici derulează activitatea cu 20 de unități procentuale, motivând că prin această decizie mediul de afaceri local ar resimți ajutorul din partea municipalității.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a menționat că agenții economici pot lua în calcul parcul industrial, acolo unde taxele și impozitele sunt zero.
„Agenții economici au posibilitatea să își desfășoare activitatea în parcul industrial unde taxele și impozitele sunt zero. Pentru a aduce bani la bugetul local, ai două variante: fie de la Guvern, ceea ce nu se va întâmpla prea curând, sau cu fonduri europene, dar nu avem ghiduri momentan. Aceste taxe pentru persoanele juridice nu cresc, ci rămân la nivelul celor din 2020. Ele reprezintă 70% din totalul veniturilor din bugetul local. Filozofia de <<dreapta>>este să creștem impozitele și taxele pentru craioveni, pentru persoanele fizice și să le diminuăm pe cele pentru agenții economici”, a spus edilul.
Consilierul municipal din partea PNL, Marian Vasile, a propus, făcând un amendament, reducerea cu 20% a acestui impozit. Vasile susține că aceste clădiri nu pot fi mutate în parcul industrial.
„Eu am depus un amendament prin care am propus să micșorăm impozitul pe clădiri, în cazul agenților economici, cu 20%. Referitor la parcul industrial, îi transmit doamnei primar că nu ai cum să muți acea clădire în care agenții economici își desfășoară activitatea. Nu se dorește să ajutăm acest sector, să ajutăm mediul de afaceri. Agenții economici reprezintă vaca de muls a Primăriei Craiovei”, a menționat Marian Vasile.
Și consilierul Lucian Săuleanu consideră că mediul de afaceri local ar trebui sprijinit prin reducerea acestui impozit pe clădiri.
În privința creșterii taxelor și impozitelor pentru persoanele fizice, a explicat consilierul Cezar Drăgoescu, amendamentul se referă la o creștere de la 0.4% la 0.8% pentru clădirile nerezidențiale(clădiri de birouri deținute de către persoanele fizice).
„Nu vorbim despre locuințe. Să nu inducem cetățenii în eroare. Este vorba despre clădiri nerezidențiale”, a punctat Drăgoescu.
Niciunul dintre amendamentele depuse nu a trecut de votul consilierilor locali, proiectele fiind aprobate în forma lor inițală.












