AcasăACTUALCoronavirus. A fost redeschis Ambulatoriul Spitalului Slatina

Coronavirus. A fost redeschis Ambulatoriul Spitalului Slatina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ambulatoriul Integrat de Specialitate al Spitalului Județean Slatina a fost redeschis începând de joi, de la ora 8.00.

Ambulatoriul a fost închis la începutul săptămânii, ca urmare a ordinului avizat de Ministrul Afacerilor Interne, pentru instituirea măsurilor necesare limitAmbulatoriul redeschis pentru tratamente urgente și nevoi cronice

Potrivit unui comunicat al Spitalului Slatina, s-a stabilit deschiderea cabinetelor medicale, care presupun terapie continuă, după cum urmează:

Oncologie Medicală pentru tratament antialgic și chimioterapic specific, cu următorul program:

de Luni până Vineri, în intervalul orar: 8:00 – 14:00 și 14:00 – 16:00;

Diabet pentru insulinoterapie de substituție, Rp, SM, cu următorul program:

de Luni până Vineri, în intervalul orar: 8:00 – 14:00 și 14:00 – 18:00;

Totodată, pacienții cu urgențe oftalmologice se vor prezenta la Unitatea de Primiri Urgențe, pe fluxul normal de triaj, urmând a se chema de la domiciliu medicul de gardă, care va efectua intervenția pe secția de oftalmologie.

De asemenea, pacienții care au nevoie de tratament citostatic de urgență, scoatere stent ureteral, scoatere gips, scoatere fire chirurgicale și alte mici intervenții chirurgicale de urgență, se vor prezenta la Unitatea de Primiri Urgențe, unde li se va face triajul și vor fi direcționați fie pe secția abilitată, fie în sala de mici intervenții chirurgicale, din Unitatea de Primiri Urgențe.

Programările vor fi efectuate prin Recepția Ambulatorului Integrat al Spitalului telefonic la numărul 0349. 911, de Luni până Vineri, în intervalul orar 8:00 – 19:00 sau online.

„Toți pacienții sau aparținătorii vor efectua triajul epidemiologic, triaj care va fi realizat de către Registratorii Medicali”, a declarat managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri