Curtea de Apel Craiova va judeca cele trei cereri înregistrate la începutul acestei săptămâni, în cazul minorei din Mehedinți luate din casa fostului său asistent maternal, până la data intrării în vacanța judecătorească, fiind vorba despre cererea de revizuire a deciziei privind încuviințarea adopției minorului, cererea de suspendare a executării hotărârii judecătorești pronunțată de Curtea de Apel Craiova și o cerere de strămutare formulată de către soții Săcărin.
Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Craiova, Ionel Grigorie, a declarat, miercuri, că doar termenul pentru cererea de strămutare poate fi făcut public, în celelalte două situații fiind vorba despre adopție și din această cauză doar avocații și părțile au acces la astfel de informații.
„Cererea de revizuire a Deciziei Civile din data de 23 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care se susține încuviințarea adopției minorului, formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cererea de suspendare a executării hotărârii judecătorești au fost înregistrate la Curtea de Apel Craiova. Completul a decis ca în termen de 10 zile, conform Art. 512 Cod Procedură Civilă raportat la 484 Alin. 4 Cod Procedură Civilă să judece cauza, cererea având ca obiect suspendarea executării hotărârii judecătorești menționate anterior, iar înainte de vacanța judecătorească se va judeca și cererea de revizuire formulată de procurorul general”, a declarat purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Craiova.
Dacă se va suspenda executarea hotărârii judecătorești pe care Curtea de Apel Craiova a dat-o, cu privire la situația fetiței, aceasta din urmă va fi preluată de către stat. Executorul judecătoresc va fi stabilit de către o autoritate a statului care are ca obiectiv protecția copilului, minorul urmând să ajungă într-un centru maternal până la luarea unei decizii finale.
„Este o cerere de suspendare a executării hotărârii judecătorești pronunțată de Curtea de Apel Craiova, o hotărâre definitivă la acest moment prin care înainte de a se judeca cererea de revizuire se va judeca această cerere de suspendare. Același complet va judeca ambele cereri. Împotriva cererii de suspendare se poate formula contestație, existând o cale de atac, după care autoritățile vor decide punerea în executare a cererii de suspendare. Suspendarea presupune ca o hotărâre judecătorească să nu mai poată fi pusă în executare până la judecarea cererii de revizuire. Este o măsură provizorie, să îi spunem, până se judecă cererea de revizuire. Din motive procedurale, datele privind adopția sunt confidențiale astfel că doar avocații părților în cauză pot să cunoască ceea ce conține dosarul și termenul la care se va judeca. A fost fixat un termen scurt pentru că este o cale extraordinară de atac și se judecă de urgență, înainte de vacanța judecătorească, înainte de 15 iulie”, a mai spus reprezentantul Curții de Apel Craiova.
În ceea ce privește strămutarea procesului, cerută de soții Săcărin, pentru siguranța lor, după cum aceștia susțin, a fost înregistrată o astfel de cerere la Curtea de Apel Craiova și se va judeca în data de 2 iulie.
„Pe rolul Curții de Apel Craiova s-a mai înregistrat și o cerere de strămutare a formulată de petenții Săcărin Ramona și Săcărin Gabriel, care a fost înregistrată pe 24 iunie 2019 la Curtea de Apel și s-a stabilit ca termen pentru judecarea acestei cereri data de 2 iulie 2019. Cererea de strămutare vizează un dosar al Tribunalului Mehedinți care are ca obiect ordonanță președințială ce vizează interdicția de a părăsi țara a minorei și pentru a se îndeplini procedura, cu părțile în cauză s-a stabilit un termen scurt, spunem noi, pe 2 iulie”, a conchis Ionel Grigorie.