AcasăACTUALDaniel Chițoiu, pus sub învinuire pentru ucidere din culpă

Daniel Chițoiu, pus sub învinuire pentru ucidere din culpă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Fostul ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, a fost pus sub învinuire în cazul accidentului rutier în care a fost implicat și în urma căruia au murit două persoane, iar alta a fost grav rănită.

La ieșirea de la audieri, Daniel Chițoiu a declarat că nu vorbea la telefon în timpul accidentului petrecut și că până în prezent nu a luat legătura cu familiile victimelor.

„Particip la toate procedurile procesului de cercetare penală. Astăzi am participat la una dintre proceduri”, a declarat Chițoiu.

Întrebat dacă vorbea la telefon în momentul impactului, el a răspuns negativ.

Fostul ministru a mai spus că nu a vorbit cu familia victimelor.

Marius Ștefan, Prim Procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Argeș a precizat că Daniel Chițoiu are calitatea de suspect în acest caz și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

„Persoana respectivă a fost citată astăzi pentru ora 10 pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspect, drepturile și obligațiile procesuale. În raport de obligațiile sale procesuale persoană respectivă a înțeles să se prevaleze dreptul la tăcere precizant că nu dorește să dea declarații în acest moment. Persoana respectivă are calitatea de suspect sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, spune Marius Stefan – Prim Procuror.

Accidentul a avut loc între Pitești și Vâlcea, chiar în a doua zi de Crăciun. Două persoane au murit și una a fost grav rănită, după ce mașina fostului ministru a lovit frontal un alt autoturism. realitatea.net

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.