AcasăACTUALDoi copii au ajuns cu arsuri grave la spital după ce s-au...

Doi copii au ajuns cu arsuri grave la spital după ce s-au opărit cu ciorbă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Doi copii, cu vârste de până în 2 ani, au fost transferaţi, sâmbătă, de la Spitalul Municipal Huşi la cel de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi, după ce a s-au opărit cu ciorbă fierbinte şi au suferit arsuri grave, unul dintre ei, o fetiţă, aflată în stare mai gravă, urmând să fie transportată la o unitate medicală din Capitală.

Conform coordonatorului UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, fetiţa a suferit arsuri cu lichid fierbinte pe mai bine de jumătate din suprafaţa corporală, acestea fiind la nivelul membrelor superioare şi inferioare, torace şi abdomen. Pentru transferul copilei la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria din Iaşi”, medicii din Huşi au solicitat elicopterul SMURD Iaşi, scrie Agerpres.

Fetiţa, în vârstă de 1 an şi 9 luni, urmează să fie transferată cu un avion la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, unde va fi internată, a precizat sursa citată.

Cel de-al doilea copil, fratele fetiţei, care a suferit arsuri pe 6% din corp, va fi transferat de la Huşi cu o ambulanţă, au precizat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

După ce vor fi preluaţi de la echipajul SMURD, copiii vor fi duşi la terapie intensivă pentru a fi reechilibraţi în vederea efectuării unor intervenţii chirurgicale de urgenţă de către echipa de chirurgie plastică, au precizat, la rândul lor, reprezentanţii Spitalului de Pediatrie din Iaşi.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri