AcasăACTUALDoi tineri prinşi în flagrant când vindeau droguri, la Curtea de Argeş

Doi tineri prinşi în flagrant când vindeau droguri, la Curtea de Argeş

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Doi tineri în vârstă de 22 şi 23 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii şi procurorii DIICOT Piteşti după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce vindeau droguri, în Curtea de Argeş.

Cei doi ar fi oferit spre vânzare 120 de comprimate, susceptibile a fi droguri de mare risc.

De asemenea, asupra celor doi, au mai fost descoperite alte 295 de comprimate de MDMA, 80 de grame de substanță cristalină, susceptibilă a fi drog de mare risc, 50 de grame de amfetamină, telefoane mobile și două grindere.

Anchetatorii arată că, din septembrie 2020 și până în prezent, bărbații ar fi comercializat, în județul Argeș, droguri de risc și droguri de mare risc.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că unul dintre aceștia figura în carantină, din data de 10 mai.

„Persoanele au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, iar, după administrarea probatoriului, au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Tribunalului Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.  Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, se arată într-un comunicat.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri