Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Robănești, județul Dolj, a distrus două mașini, sâmbătă seara, după ce a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier.
Potrivit IPJ Dolj, tânărul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile, fiind proiectat în gardul unei locuințe.

„În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime omenești, rezultând doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
CITEȘTE ȘI: Scandal, între mai multe persoane, în faţa unui hotel din Slatina. Un tânăr a ajuns la spital













