AcasăACTUALDoljean arestat preventiv pentru proxenetism. A fost prins în Târgu Mureș

Doljean arestat preventiv pentru proxenetism. A fost prins în Târgu Mureș

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Catane, Dolj, a fost reținut de către poliţiştii mureșeni, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de proxenetism.

Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu anul 2015 şi până în prezent, bărbatul ar fi determinat, prin constrângere, şi ar fi obţinut astfel bani de pe urma practicării prostituţiei de către trei femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, atât pe teritoriul ţării cât şi în străinătate.

În fapt, ar fi închiriat imobile în diferite localităţi din ţară, inclusiv în municipiul Târgu Mureş, după care, pentru a atrage clienţi, ar fi postat anunţuri pe site-uri de publicitate, obţinând astfel un câştig de minim 1.500 de lei pe zi.

În urma activităţilor specifice, desfăşurate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, poliţiştii au reuşit probarea activităţii infracţionale, iar la data de 3 decembrie, faţă de persoana în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior instanţa dispunând măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri