AcasăACTUALDoljeanul care și-a omorât sora a fost reținut

Doljeanul care și-a omorât sora a fost reținut

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Bărbatul în vârstă de 48 de ani, din comuna doljeană Țuglui, care luni și-a omorât sora, în vârstă de 51 de ani, lovind-o de mai multe ori în cap cu o coadă de topor, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști.

Potrivit IPJ Dolj, bărbatul va ajunge, astăzi, în fața magistraților craioveni cu propunere de arestare preventivă.

„În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj. În cursul zilei de azi, cel în cauză urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Polițiștii din Bucovăț au fost sesizați cu privire la această crimă luni după-amiază, bărbatul fiind prins în zona locuinței, imobilizat și condus la sediul poliției pentru audieri.

Doljeanul este acuzat că i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri în zona capului cu o coadă de topor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.