AcasăACTUALDouă dosare penale deschise în Olt pentru fraudă electorală și coruperea alegătorilor

Două dosare penale deschise în Olt pentru fraudă electorală și coruperea alegătorilor

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Două dosare penale pentru tentativă de fraudă la vot și coruperea alegătorilor au fost deschise, duminică, de poliţiştii din Olt.

În primul caz, este vorba despre un un tânăr în vârstă de 18 ani din comuna Redea, care a încercat să voteze la o secție de votare din comuna Redea, deși anterior votase la o altă secție din comuna Deveselu.

Un alt caz este al unui bărbat în vârstă de 52 ani din orașul Drăgănești-Olt, care le-ar fi promis mai multor persoane sume de bani pentru a vota un anumit partid politic.

„În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru coruperea alegătorilor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale este verificată cu operativitate de echipele M.A.I., indiferent de persoanele implicate”, transmite IPJ Olt.

Sursa citată mai precizează că, de la începerea procesului de vot, au fost sesizate nouă posibile incidente electorale: patru sunt confirmate, iar cinci neconfirmate.

Pentru abaterile constatate, angajații M.A.I. au aplicat două avertismente pentru contravenții legate de procesul electoral și au întocmit dosare penale pentru două posibile infracțiuni.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri