AcasăACTUALDouă femei au fost ucise cu un ciocan. Suspectul şi-a recunoscut fapta

Două femei au fost ucise cu un ciocan. Suspectul şi-a recunoscut fapta

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Două femei din Bârsău au fost ucise cu ciocanul, potrivit încheierii de şedinţă pronunţată de judecători. Criminalul a furat din casă 3.300 de euro şi 900 de lei.

Cele două femei din Bârsău au fost ucise cu bestialitate. Cele două femei prezentau mai multe lovituri cu un corp contondent în zona capului. Cel mai probabil, cele două femei au fost luate prin surprindere, pentru că nu există urme de autoapărare.

„La faţa locului a fost găsită arma crimei, sub cadavrele victimelor, respectiv un ciocan de dimensiuni mici, având baza de 2 centimetri, iar coada acestuia a fost găsită într-o cutie de carton aflată lângă cadavrele victimelor. În urma cercetărilor s-a constatat că, în data de 10.12.2019, numitul P.M. a pătruns, printr-o modalitate care încă nu a fost stabilită, în locuinţa victimei F.A., i-a aplicat acesteia şi victimei O.A. multiple lovituri în zona capului cu un ciocan, după care a sustras de la faţa locului suma de 3.300 euro şi suma de 900 de lei”, se arată în extrasul de încheiere pronunţată de judecătorii Tribunalului Satu Mare.

„Astfel, infracţiunea de omor calificat, prin gradul de pericol social abstract pe care-l implică, creează un pericol concret pentru ordinea publică. Gravitatea acestui fenomen infracţional şi limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor sunt elemente de natură a stârni o reacţie de oprobriu general puternică. Fapta inculpatului este de natură să ne conducă la concluzia că acesta reprezintă un pericol ridicat pentru siguranţa cetăţenilor din comunitatea din care provine. În lipsa unui răspuns ferm al autorităţilor judiciare considerăm că lăsarea în libertate a inculpatului P.M. poate crea în rândul cetăţenilor un sentiment de neîncredere în organele statului şi temerea că valorile sociale şi ordinea de drept nu pot fi protejate în mod eficient în astfel de cazuri. Pentru acest considerent, apreciem că trebuie păstrată în opinia ordinii publice ideea că instituţiile publice chemate să aplice legea sunt în măsură ca prin mijloace legale pot să ofere cetăţeanului siguranţa necesară”, se mai arată în document.

Principalul suspect a recunoscut că a ucis femeile din Bârsău. realitatea.net

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.