Două persoane au decedat în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş.
Victimele se aflau în autoturismul care a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal cu autoutilitara, relatează Agerpres.
Echipajele ISU Timiş au fost solicitate pentru descarcerarea celor două victime.
La locul intervenţiei s-au deplasat 10 pompieri cu o autospecială de primă intervenţie, două autospeciale de descarcerare, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD. De asemenea, au fost alertate şi echipaje de poliţie şi o ambulanţă SAJ
„Intervenţia a fost dificilă, deoarece autoutilitara avea peste 26 de tone, iar pentru extragerea victimelor pompierii au lucrat mai bine de două ore. Din nefericire, victimele (un bărbat şi o femeie) au suferit leziuni incompatibile cu viaţa”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.












