AcasăACTUALDouă programe importante pentru elevi, extinse până în 2030. Toți copiii ar...

Două programe importante pentru elevi, extinse până în 2030. Toți copiii ar urma să primească o masă caldă la școală

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Toţi elevii din învăţământul preuniversitar de stat, dar şi cei din sistemul privat, vor primi obligatoriu o masă caldă la şcoală, potrivit legii care se află în acest moment pe masa preşedintelui Klaus Iohannis. 

Programele „Masă caldă la şcoală” și „Școală după școală” vor fi generalizate pentru întreg sistemul de învăţământ preuniversitar până în anul 2030.

Legea aflată spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis stipulează că limita valorii zilnice pentru masa caldă va fi stabilită prin hotărâre de Guvern şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, incluzând TVA.

În cazul în care părinții nu sunt de acord ca elevii să primească masă caldă, va trebui să facă o cerere scrisă către secretariatul școlii, în care să precizeze că nu vor acest lucru, având astfel posibilitatea de a primi produse alimentare adecvate situaţiei acestora.

Metodologia programului „Masă caldă la şcoală” va fi dezvoltată în colaborare de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii, iar costurile vor fi suportate de primării din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale. În cazul în care nu ajung aceste sume, atunci primăriile vor suplimenta sumele din veniturile proprii ale bugetelor locale.

Dacă în prezent legea educației prevede că programul Școală după școală poate fi organizat de primării în parneriat cu asociațiile de părinți, dar și cu organizații neguvernamentale din educație, noua formă a legii arată că dacă primăriile nu finanțează acest program atunci părinţii pot încheia contracte cu unităţi de învăţământ preuniversitar pentru închirierea spaţiilor destinate educaţiei, respectiv contracte de furnizare de servicii educaţionale cu profesori încadraţi în sistemul de învăţământ. româniatv.net

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

- Publicitate-spot_img

Ziaristi.ro

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Parteneriat -spot_img
- Parteneriat -spot_img
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri