Primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor, a fost invitatul emisiunii „Reporter 24“ de la Olt TV, unde a explicat contextul dificil al începutului de an 2026, marcat de creșterea fiscalității și de măsurile de austeritate impuse de la nivel central. Edilul a detaliat motivele pentru care locuitorii vor plăti mai mult la bugetul local, dar a venit și cu vești bune legate de infrastructură și crearea de noi locuri de muncă.
Taxele locale au crescut forțat de Guvern
Daniel Tudor a clarificat faptul că majorarea impozitelor nu a fost o opțiune, ci o obligație legală impusă de Guvern prin Legea 239/2025. Consiliul Local a fost nevoit să voteze aceste creșteri până la finalul anului trecut pentru a nu pierde cotele defalcate de la bugetul de stat.
„Există o lege care ne-a impus practic și ne-a condiționat ca până la finalul anului 2025 să luăm act și să validăm această lege în consiliul local, lucru pe care l-am făcut și noi la Scornicești. Am putut să venim cu un procent la minim între minim și maxim, puteam să alegem acest lucru și noi am ales să îl facem și să dăm această hotărâre de consiliu local pentru aprobarea taxelor la nivelul minim”, a declarat Daniel Tudor.
Deși s-a optat pentru pragul minim, edilul recunoaște că impactul asupra cetățenilor este semnificativ, mai ales în cazul locuințelor.
„Singurele diferențe pot să le spun exagerate sunt chiar peste 80% în unele cazuri la imobile. La auto nu sunt diferențe așa mari”, a precizat primarul orașului Scornicești.
Acesta a reamintit că persoanele care își achită dările integral până la data de 31 martie beneficiază de o bonificație de 10%.
Refuză concedierile în primărie
În ceea ce privește reforma administrativă cerută de premierul Ilie Bolojan, care impune fie reducerea personalului, fie tăierea cheltuielilor, Daniel Tudor a ales a doua variantă. El consideră că o concediere colectivă ar genera procese costisitoare pentru instituție.
„O să merg pe diminuarea cheltuielilor cu 10%. Să dai 10% afară din personalul angajat nu mi se pare în regulă, cel puțin la nivelul Scorniceștiului noi nu funcționăm la capacitate maximă. Oamenii se pot duce să conteste în instanță și, din experiența văzută în trecut, 90% se întorc înapoi și le dai și salariile din urmă, și cheltuieli de judecată, și ajungi la sume mult mai mari”, a explicat invitatul.
Investiție majoră și sute de locuri de muncă
La capitolul dezvoltare, primarul a anunțat că orașul se află în linie dreaptă cu un parteneriat public-privat care va revitaliza piața muncii din zonă.
„Un proiect la care țin și despre care n-am vorbit foarte multe până acum este cel pe care vreau să îl implementez anul acesta vizavi de crearea locurilor de muncă. Este vorba de o investiție, de un parteneriat public-privat… vorbim de sute de locuri de muncă. Asta ar fi cea mai mare realizare pentru mine și pentru locuitorii orașului Scornicești”, a dezvăluit Daniel Tudor.
Referitor la extinderea rețelei de gaze, edilul a dat asigurări că proiectul finanțat prin Programul „Anghel Saligny“ continuă.
„Până la finalul anului 2026 vor fi racordate toate aceste sate care au mai rămas la ora aceasta din primul proiect. Vorbim de Mărgineni, Bălțați și Popești Mihăilești”, a mai spus primarul.
Obiectivul Liga 3 pentru FC Olt
Daniel Tudor a vorbit și despre revigorarea fotbalului local, anunțând planuri ambițioase pentru echipa orașului, inclusiv reabilitarea vestiarelor de la stadion.
„M-am hotărât să trecem la alt nivel. Vreau să îi dăm o nouă față echipei noastre și clubului sportiv FC Olt Scornicești. Nu doresc să ajungem chiar în Liga a treia? De ce nu. Dacă nu ne facem treaba campionatul următor să promovăm direct prin evoluția noastră, pentru că sportiv ar fi de preferat”, a conchis Daniel Tudor.
Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:












