Un fals procuror din Constanța a fost trimis în judecată, fiind bănuit că a primit 11.000 euro mită să intervină în două procese.
Conform rechizitoriului, în perioada mai – iulie, persoana respectivă ar fi pretins și primit de la o persoană 11.000 euro în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia și DIICOT Constanța.
„Concret, inculpatul ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună soluții favorabile față de martor, în două cauze în care acesta este cercetat pentru infracțiuni la regimul circulației și tăinuire. În iulie, sând a fost prins în flagrant, acuzatul avea, pe lângă suma de 6.000 euro, și o legitimație falsă de „procuror șef birou”, folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat și influența sa ar fi una reală”, spun reprezentanții DIICOT.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.












