AcasăACTUALFarmacie amendată pentru că vindea soluție de curățare drept alcool sanitar

Farmacie amendată pentru că vindea soluție de curățare drept alcool sanitar

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O farmacie din Constanţa vindea soluţie de curăţare drept alcool sanitar. Aceasta a fost amendată cu 57 de mii de lei. 

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, în zilele de 30 şi 31 martie, poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, cu sprijinul inspectorilor D.G.A.F.P. Constanţa, au făcut verificări la şase puncte de lucru ale unei unităţi farmaceutice din judeţul Constanţa, cu privire la respectarea normelor referitoare la comercializarea produselor de protecţie împotriva COVID-19, scrie româniatv.

Astfel, au fost identificate 581 de sticle (290,5 litri) de soluţie de curăţare, care era comercializată drept alcool sanitar.

De asemenea, poliţiştii au descoperit 21 de cutii cu mănuşi, în valoare de 2.100 de lei, care erau expuse spre comercializare fără a avea afişat preţul de vânzare, precum şi 179 de sticle (89,5 litri) cu lichid dezinfectant pe a căror etichetă nu era specificat termenul de valabilitate.

Poliţiştii au aplicat şase amenzi, în valoare de 57.000 de lei, şi au confiscat bunurile, evaluate la aproximativ 13.000 de lei.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri