AcasăACTUALFemeie găsită MOARTĂ în casă, într-o comună din Olt

Femeie găsită MOARTĂ în casă, într-o comună din Olt

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O femeie în vârstă de 41 de ani, din comuna Tufeni, a fost găsită decedată, marţi dimineaţă, în locuinţa sa din satul Barza.

Descoperirea a fost făcută de sora acesteia. Femei în vârstă de 41 de ani suferea de mai multe boli.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au deschis o anchetă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că pe cadavrul femeii nu au fost observate urme de violenţă.

„La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost observate urme de violență, cu excepția unei leziuni la nivelul ochiului drept, posibil produsă de animale. Trupul neînsuflețit al femeii a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. În cauză a fost deschis un dosar penal și polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care persoana a decedat”, a declarat ea.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.