- Advertisement -
O anchetă a fost demarată, joi, de către polițiștii din județul Gorj, după ce o femeie din comuna Dănești a fost găsită moartă, în grădina casei.
Potrivit unor surse care efectuează verificările, la adresa respectivă a fost găsit și concubinul femeii, un bărbat de aproximativ 60 de ani, care ar fi încercat să se sinucidă.
Echipajele medicale au ajuns la timp, i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital.
În privința femeii, cadavrul acesteia a fost găsit în grădina locuinței, având urme de mușcături de animale.
Cercetările în acest caz continuă pentru a se stabili cum s-a petrecut tragedia.












